Consiliu local este autoritatea reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea, aleasă în vederea soluţionării problemelor de interes local;

Şedinţele consiliului local sunt publice.

Orice persoană interesată poate asista la şedinţele consiliului local.

Vedeți mai jos extrasele din Legea privind administraţia publică locală (Legea Nr. 436 din 28.12.2006), care se referă la Consiliul Local:

  • 1. Componenţa şi numărul de consilieri

    Consiliile locale sînt compuse din consilieri aleşi în condiţiile Codului electoral. Numărul de consilieri se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, conform datelor statistice, după cum urmează:

        Numărul de locuitori ai unităţii                           Numărul de
        administrativ-teritoriale                                      consilieri
        pînă la 1 500                                                          9
        între 1 501 şi 2 500                                                11
        între 2 501 şi 5 000                                                13
        între 5 001 şi 7 000                                                15
        între 7 001 şi 10 000                                              17
        între 10 001 şi 20 000                                             23
        între 20 001 şi 50 000                                             27
        între 50 001 şi 100 000                                           33
        între 100 001 şi 200 000                                         35
        peste 200 000                                                        43

  • 2. Constituirea consiliilor locale

    (1) Consiliul local este legal constituit dacă sînt validate mandatele a cel puţin două treimi din numărul de consilieri specificat la art.11.

    (2) Consiliul local se întruneşte în şedinţă de constituire în termen de 20 de zile calendaristice de la data validării mandatelor de consilier. Consilierii din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întîi se convoacă în primă şedinţă prin hotărîre a consiliului electoral de circumscripţie. Consiliul electoral de circumscripţie notifică Comisiei Electorale Centrale prima convocare a consiliului local.

    (3) Şedinţa consiliului este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În cazul în care nu poate fi asigurată această majoritate, şedinţa se va ţine peste 3 zile calendaristice, respectîndu-se aceleaşi condiţii. Dacă nici la a doua convocare şedinţa nu este deliberativă, se va proceda la o nouă convocare, peste 3 zile calendaristice. La această nouă, a treia, convocare, şedinţa va fi deliberativă dacă se va asigura prezenţa majorităţii consilierilor aleşi. În situaţia în care, din cauza absenţei nemotivate a consilierilor, consiliul nu se va putea întruni nici la ultima convocare, el se consideră dizolvat de drept.

    (31) La şedinţa de constituire se dezbat doar chestiunile incluse pe ordinea de zi referitoare la:

    1. aducerea la cunoştinţă a hotărîrii privind atribuirea mandatelor de consilier şi înmînarea legitimaţiilor de consilier de către reprezentantul consiliului electoral de circumscripţie sau al Comisiei Electorale Centrale;
    2. iniţierea constituirii fracţiunilor, a alianţelor, a blocurilor;
    3. iniţierea constituirii comisiilor consultative de specialitate.

    (4) Lucrările şedinţei de constituire sînt conduse de cel mai în vîrstă consilier dintre cei prezenţi la şedinţă, asistat de unul sau 2 dintre cei mai tineri consilieri dintre cei prezenţi.

    (5) Ulterior, consiliul local formează organele sale de lucru (fracţiuni şi comisii consultative de specialitate) în condiţiile Legii nr. 457-XV din 14 noiembrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale.

  • 3. Competenţele de bază ale consiliilor locale

    (1) Consiliul local are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa altor autorităţi publice.

    (2) Pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competenţe:

    a) decide punerea în aplicare şi modificarea, în limitele competenţei sale, a impozitelor şi taxelor locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum şi acordarea de facilităţi pe parcursul anului bugetar;

    b) administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului);

    c) decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;

    d) decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii;

    e) decide atribuirea şi propune schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate a satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii;

    f) decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local;

    f1) decide, în condiţiile legislaţiei în vigoare, asupra tăierii, defrişării arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale şi/sau asupra strămutării lor

    g) decide efectuarea auditului intern;

    h) decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare, decide asupra regulilor de asigurare a curăţeniei în localitate;

    i) decide, în condiţiile legii, înfiinţarea întreprinderilor municipale şi societăţilor comerciale sau participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale;

    i1) decide asupra atribuirii terenurilor pentru amplasarea stupinelor;

    j) decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun;

    k) decide stabilirea de legături de colaborare, cooperare, inclusiv transfrontalieră, şi de înfrăţire cu localităţi din străinătate;

    l) aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale structurilor şi serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora;

    m)  aprobă statutul satului (comunei), oraşului (municipiului) şi regulamentul consiliului pe baza statutului-cadru şi a regulamentului-cadru, aprobate de Parlament; aprobă alte regulamente şi reguli prevăzute de lege;

    n) aprobă bugetul local, modul de utilizare a fondului de rezervă, precum şi a fondurilor speciale, aprobă împrumuturile şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; operează modificări în bugetul local;

    o) aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice ale localităţilor din componenţa unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi planurile de amenajare a teritoriului;

    p) aprobă studii, prognoze şi programe de dezvoltare social-economică şi de altă natură;

    q) aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi serviciile publice de interes local din subordine, cu excepţia tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică, inclusiv aprobă regimul de lucru al întreprinderilor comerciale şi de alimentaţie publică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi al persoanelor fizice care practică comerţul.

    r)  aprobă limitele admisibile de utilizare a resurselor naturale de interes local;

    s) aprobă simbolica unităţii administrativ-teritoriale, atribuie sau schimbă denumirile de străzi, pieţe, parcuri şi de alte locuri publice în aer liber, stabileşte data celebrării hramului localităţii respective, conferă cetăţenilor Republicii Moldova şi celor străini cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al satului (comunei), oraşului (municipiului), în condiţiile legii;

    s1) aprobă regulile de întreţinere a cîinilor, a pisicilor şi a altor animale domestice;

    t) alege, la propunerea primarului, viceprimarul (viceprimarii), precum şi îl (îi) eliberează din funcţie, în condiţiile prezentei legi;

    u) numeşte, în bază de concurs desfăşurat în condiţiile Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, secretarul consiliului, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile legii, raporturile de serviciu ale secretarului, deleagă primarului competenţa evaluării performanţelor lui profesionale;

    v) contribuie la organizarea de activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de interes local; înfiinţează şi organizează tîrguri, pieţe, parcuri şi locuri de distracţie şi agrement, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora;

    w) desemnează reprezentantul său în instanţele de judecată, în litigiile privind legalitatea deciziilor adoptate şi în cele care rezultă din raporturile cu alte autorităţi publice; formează, din rîndul membrilor săi, în funcţie de specificul şi necesităţile locale, comisii consultative de specialitate pentru diferite domenii de activitate, modifică componenţa acestora;

    w1) formează comisii administrative conform legislaţiei în vigoare;

    x) contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;

    y) contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local;

    y1) decide instituirea funcţiei de mediator comunitar în localităţile compact sau mixt populate de romi;

    z) examinează informaţiile consilierilor, ia decizii pe marginea lor; audiază dările de seamă şi informaţiile primarului, ale conducătorilor de subdiviziuni, întreprinderi municipale şi instituţii publice din subordine; ridică mandatul consilierilor în condiţiile legii; iniţiază, după caz, şi decide desfăşurarea referendumului local;

    z1) dispune consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu şi social (asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice), precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale.

    (3) Consiliul local realizează şi alte competenţe stabilite prin lege, prin statutul satului (comunei), oraşului (municipiului) ori prin regulamentul consiliului.

    (4) Consiliul local nu poate adopta decizii care implică anumite cheltuieli fără indicarea sursei de acoperire a costului realizării deciziilor respective.

  • 4. Convocarea consiliului local

    (1) Consiliul local se întruneşte în şedinţă ordinară o dată la 3 luni, la convocarea primarului, cu excepţia primei şedinţe.

    (2) Consiliul local se poate întruni în şedinţă extraordinară, cu ordinea de zi propusă, ori de cîte ori este necesar, la cererea primarului sau a cel puţin o treime din numărul consilierilor aleşi.

    (3) Convocarea consiliului local se face cu cel puţin 5 zile înainte de şedinţa ordinară şi cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţa extraordinară.

    (4) În cazuri de maximă urgenţă - calamităţi naturale, catastrofe, incendii, epidemii, epifitotii, epizootii şi alte situaţii excepţionale similare - determinată de interesele locuitorilor satului (comunei), oraşului (municipiului), convocarea consiliului local se poate face de îndată.

    (5) Convocarea consiliului local se face prin dispoziţie a primarului sau, în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a convoca consiliul, a viceprimarului. Dacă primarul sau viceprimarul refuză convocarea consiliului local, cu ordinea de zi propusă, acesta este convocat de un grup de cel puţin o treime din consilierii aleşi. În înştiinţarea convocării în şedinţă, care se expediază consilierilor, se indică ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării şedinţei.

    (6) Ordinea de zi se aduce la cunoştinţă locuitorilor satului (comunei), oraşului (municipiului) prin presa locală sau prin alte mijloace de informare, inclusiv prin afişare.

    (7) Consiliul local alege prin vot deschis, cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, pentru durata unei şedinţe, un preşedinte care o prezidează. Preşedintele şedinţei este asistat de secretarul consiliului local.

  • 5. Mandatul consiliului local

    (1) Durata mandatului consiliului local este stabilită de Codul electoral.

    (2) Consiliul local îşi exercită mandatul de la data declarării ca legal constituit pînă la data constituirii legale a consiliului nou-ales.

    (3) Mandatul consiliului local poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

  • 6. Transparenţa şedinţelor

    (1) Şedinţele consiliului local sînt publice.

    (2) Orice persoană interesată poate asista la şedinţele consiliului local.

    (3) Cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea şi alte părţi interesate au dreptul:

    1. de a participa, în condiţiile legii, la orice etapă a procesului decizional;
    2. de a avea acces la informaţiile privind bugetul localităţii şi modul de utilizare a resurselor bugetare, la proiectele de decizii şi la ordinea de zi a şedinţelor consiliului local şi ale primăriei;
    3. de a propune iniţierea elaborării şi adoptării unor decizii;
    4. de a prezenta autorităţilor publice locale recomandări, în nume propriu sau în numele unor grupuri de locuitori ai colectivităţilor respective, privind diverse proiecte de decizie supuse dezbaterilor.

    (4) Autorităţile publice locale şi funcţionarii publici ai unităţilor administrativ-teritoriale respective sînt obligaţi să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea posibilităţilor efective de participare a cetăţenilor , a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea şi a altor părţi interesate la procesul decizional, inclusiv prin intermediul:

    1. informării adecvate şi în timp util asupra subiectelor dezbătute de consiliul local;
    2. recepţionării şi examinării, în timp util, a tuturor recomandărilor, sesizărilor, scrisorilor, adresate de către cetăţeni autorităţilor lor reprezentative, la elaborarea proiectelor de decizii sau a programelor de activitate
    3. promovării unei politici de comunicare şi dialog cu cetăţenii;
    4. publicării programelor, strategiilor, agendei şedinţelor pe diverse suporturi informaţionale.

    (5) Împiedicarea accesului liber la şedinţele consiliului local sau compromiterea procesului decizional prin acţiuni deliberate de ascundere a informaţiei de interes public se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

  • 7. Ordinea de zi a şedinţei

    (1) Şedinţa consiliului se desfăşoară conform ordinii de zi propuse de primar sau de consilierii care, în condiţiile art.16, au cerut convocarea lui.

    (2) Modificarea sau completarea ordinii de zi se admite numai la începutul şedinţei şi se efectuează cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, respectîndu-se prevederile art.22 alin.(1).

  • 8. Caracterul deliberativ al şedinţei

    (1) Prezenţa consilierilor la şedinţa consiliului local este obligatorie.

    (2) Şedinţa consiliului local este deliberativă dacă la ea sînt prezenţi majoritatea consilierilor aleşi.

    (3) În realizarea competenţelor sale, consiliul local adoptă decizii cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, cu excepţia cazurilor în care legea sau regulamentul consiliului cere un număr mai mare de voturi. În cazul parităţii de voturi, nu se adoptă nici o decizie, dezbaterile fiind reluate în şedinţa următoare.

    (4) Deciziile privind aprobarea bugetului local, administrarea bunurilor proprietate a satului (comunei), oraşului (municipiului), stabilirea cuantumului taxelor şi impozitelor locale, planificarea dezvoltării localităţilor şi amenajării teritoriului, asocierea cu alte consilii, instituţii publice din ţară sau din străinătate se adoptă cu votul majorităţii consilierilor aleşi.

    (5) Deciziile privind iniţierea revocării primarului se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor aleşi.

    (6) Consiliul local poate stabili adoptarea unor decizii prin vot secret sau prin vot nominal.

    (7) Proiectele de decizii sînt propuse de consilieri şi/sau de primar.

  • 9. Semnarea şi intrarea în vigoare a deciziilor consiliului local

    (1) Deciziile consiliului local se semnează, în cel mult 5 zile de la data desfăşurării şedinţei lui, de preşedintele acesteia şi se contrasemnează de secretarul consiliului. Deciziile privind numirea şi încetarea raporturilor de serviciu ale secretarului consiliului nu se contrasemnează. Pentru fiecare şedinţă, consiliul desemnează un consilier care va semna decizia consiliului în cazul în care preşedintele şedinţei se va afla în imposibilitatea de a o semna.

    (2) În cazul în care secretarul consiliului consideră că decizia consiliului este ilegală, el este în drept să nu o contrasemneze şi să solicite consiliului reexaminarea acestei decizii.

    (3) Secretarul consiliului va remite decizia consiliului local primarului şi, în cazurile prevăzute de lege, oficiului teritorial al Cancelariei de Stat în cel mult 5 zile după data semnării.

    (4) În cazul în care consideră că decizia consiliului local este ilegală, primarul sesizează oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi/sau instanţa de contencios administrativ.

    (5) Deciziile cu caracter normativ intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă publică prin publicare sau prin afişare în locuri publice, iar cele cu caracter individual - la data comunicării persoanelor vizate.

  • 10. Limitarea dreptului de vot

    (1) Consilierul poate fi prezent la şedinţa consiliului, însă nu participă la adoptarea deciziilor în condiţiile existenţei unui conflict de interese, atunci cînd:

    1. el personal, soţia (soţul), copiii, părinţii săi au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii;
    2. este conducător sau membru al organelor de conducere ale întreprinderii, instituţiei, organizaţiei sau ale filialelor şi reprezentanţelor acestora, în a căror privinţă se adoptă decizia;
    3. se află în situaţie de incompatibilitate, conform prezentei legi şi Legii privind statutul alesului local, iar incompatibilitatea durează mai mult de 30 de zile de la data apariţiei.

    (2) Deciziile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin.(1) pot fi declarate nule, în condiţiile legii, de către instanţa de contencios administrativ.

  • 11. Examinarea problemelor în şedinţa consiliului local

    (1) Problemele de pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local se examinează de către acesta dacă sînt însoţite de avizul sau raportul comisiei de specialitate a consiliului şi, după caz, de raportul sau avizul primăriei şi/sau al subdiviziunii de resort a serviciului public descentralizat sau a celui desconcentrat, precum şi de sinteza recomandărilor recepţionate în cadrul consultării publice.

    (2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local, în cazurile prevăzute la art.16 alin.(4), se examinează şi asupra lor se adoptă decizii în lipsa materialelor indicate la alin.(1).

    (3) Dezbaterile din şedinţa consiliului local se consemnează într-un proces-verbal.

    (4) Procesul-verbal şi documentele examinate în şedinţă se depun într-un dosar special, numerotat, sigilat şi semnat de preşedintele şedinţei şi de secretarul consiliului local.

  • 12. Răspunderea consilierilor în consiliul local

    (1) Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local şi pentru deciziile acestuia pe care le-au votat.

    (2) Fiecare consilier poartă răspundere juridică, conform legislaţiei în vigoare, pentru propria activitate desfăşurată în exercitarea mandatului.

    (3) La cererea consilierului, votul şi opinia lui separată pot fi consemnate în procesul-verbal al şedinţei. În aceste cazuri, faţă de consilierul care şi-a consemnat opinia separată şi dezacordul cu decizia adoptată de consiliu nu se aplică prevederile alin.(1).

  • 13. Încetarea înainte de termen a mandatului de consilier

    (1) Mandatul consilierului se ridică de către consiliu în caz de:

    1. încălcare de către consilier a Constituţiei, fapt confirmat prin hotărîre judecătorească definitivă;
    2. intrare în vigoare a sentinţei de condamnare la privaţiune de libertate sau a sentinţei prin care se interzice de a ocupa funcţia de consilier;
    3. absenţă fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului.

    (2) Consilierul poate ataca decizia de ridicare a mandatului în instanţa de contencios administrativ.

    (3) În caz de deces al consilierului, secretarul consiliului local, în termen de 15 zile calendaristice, informează Comisia Electorală Centrală care declară vacant mandatul consilierului decedat.

    (4) Mandatul se consideră vacant de îndată ce decizia cu privire la ridicarea lui în condiţiile alin.(1) a fost adusă la cunoştinţă consilierului vizat. În cazul în care comunicarea deciziei este imposibilă, mandatul se consideră vacant din momentul adoptării deciziei.

  • 14. Dizolvarea consiliului local

    (1) Consiliul local poate fi dizolvat înainte de expirarea termenului dacă:

    1. acesta a adoptat în mod deliberat decizii repetate în aceeaşi materie, care au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ, prin hotărîri definitive, întrucît încălcau grav prevederile Constituţiei sau ale legislaţiei în vigoare;
    2. numărul consilierilor s-a redus sub jumătate din numărul stabilit la art.11;
    3. acesta nu a adoptat nici o decizie timp de 6 luni consecutiv, indiferent de numărul şedinţelor.

    (2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.a), oficiul teritorial al Cancelariei de Stat sau, după caz, primarul ori Guvernul este în drept să se adreseze în instanţă de judecată pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea consiliului local.

    (3) Dizolvarea de drept a consiliului local în condiţiile alin.(1) lit.b) şi c) se constată de către primar şi se notifică în scris, în termen de cel mult 10 zile de la data dizolvării, Comisiei Electorale Centrale, care stabileşte data desfăşurării alegerilor locale noi.

    (4) Parlamentul dizolvă consiliul local, la propunerea motivată a primarului sau a Guvernului, în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive, pronunţate în condiţiile alin.(2), prin care au fost constatate circumstanţele care justifică dizolvarea.

    (5) Data desfăşurării alegerilor pentru noua componenţă a consiliului local se stabileşte de Comisia Electorală Centrală, în condiţiile Codului electoral.

    (6) Pînă la constituirea unui nou consiliu, primarul va soluţiona problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale.